Sunday, 3 March 2019

De vorba cu Mihai Constantinescu: muzică, emoție și Enescu, antidot sau prizonier al nationalismului


Mihai Constantinescu, într-unul din puținele  inerviuri cu presa (Sursa Foro: Festivalul Enescu)
Public în continuare partea a doua a interviului cu Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu, prilejuit de punerea în vânzare a biletelor pentru ediția 2019, pe 6 martie. Dacă în prima parte am analizat oferta ediției pentru diversele tipuri de public, acum ne-am luat libertatea să trecem și dincolo de program, să explorăm muzica în general, muzica lui Enescu, înțelegerea muzicii lui Enescu de către marii artiști și, odată cu ei, de către noi, spectatorii. 

Reamintesc că atunci când i-am propus interviul, l-am provocat pe Mihai Constantinescu să vorbească din postura de spectator. Dacă la începutul conversației noastre nu prea mi-a mers, în partea a doua am fost mai "fermă" pe poziție. Vă las să descoperiți rezultatul acestei negocieri permanente... Singurul lucru pe care îl spun este că ce a lăsat să se vadă pune Festivalul Enescu în perspective noi, valoroase pentru spectatori și pentru artiști, și incită la reflecție despre muzică, Enescu și naționalismul care poate îngropa opera unui geniu.


- Lăsând la o parte partea de viziune a organizatorului, te rog să te pui în pielea spectatorului, a omului care vine la concerte. Ești spectatorul care ar fi în situația în care să aleagă la ce concerte să meargă. Ce-ai alege tu personal, după sufletul tău?
- După sufletul meu, poate aș alege ce e nou. Dacă sunt specialist, mă uit la lucrările pe care sunt sigur că nu voi mai avea șansa să le mai aud, operele în concert, cu proiecții și așa mai departe. Dacă sunt mare iubitor de muzică și am casa plină de discuri, m-aș duce la seria de concerte-șlagăr, ca să ascult muzică bună, începând, de exemplu, cu concertele de Grieg, Brahms, Ceaikowski.


Enescu este o stare. Festivalul oferă contextul trăirii acestei stări. (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- În ce condiții ai fi genul de spectator care alege muzica nouă din programul Festivalului?
- Sunt foarte mulți cei care au posibilitatea să călătorească și să meargă la concerte în străinătate. Cred că în momentul în care ai deja specializarea aceasta și vrei să asculți muzică bună, ajungi să îți dorești să treci de epoca 1800-1900 și să vrei muzică nouă bună. Atunci poți să compari, să alegi. Am avut o discuție cu un compozitor care a zis: „Muzica mea este cea mai bună, pentru că este muzica viitorului!”. Eu am răspuns: „Datoria mea, datoria Festivalului Enescu este să punem pe tapet toate curentele posibile, toate genurile muzicale posibile, pentru ca omul să-și aleagă. Fiecare își alege ce-i place, iar la un moment dat există un curent în favoarea unui compozitor, a unui gen, a unui stil. 

Noi ne bazăm nu neapărat pe cei care sunt specialiști – specialiști însemnând criticii muzicali –, ci pe oameni care au păreri formate despre artiști, despre orchestre, care au mai avut posibilitatea să asculte și afară și pe Mezzo. Ei spun: „OK, am ascultat destul genul acesta, hai să trec și în secolul următor, să văd ce se mai întâmplă acolo, pentru că poate nu am avut această posibilitate, pe care mi-o oferă acum Festivalul Enescu”. Iar programul de muzică contemporană este generos: sunt peste 40 de compozitori sub același acoperiș. În 2017, noi am avut public la concertele de muzică contemporană, iar acum sunt sigur că încep să vină și alții.

- Îmi place ideea că „Festivalul îi duce pe oameni în secolul următor”... 
- Îi duce în secolul următor, în sensul că îi aduce și în timpul în care trăim. Contemporanii lui Bach, Mozart și Mahler, de exemplu, cântau muzica epocii lor. Este datoria noastră să cântăm și muzica epocii noastre, nu doar să facem o istorie a muzicii. Este o datorie pe care ar trebui să o aibă fiecare festival și fiecare artist, în sensul de promovare și a muzicii contemporane.


Festivalul Enescu explorează epocile prin muzică (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- Dintre concertele cu proiecții, ca spectator, care te-ar face cel mai curios, atât de curios încât să mergi să îl vezi?
- Ar fi interesant „Jeanne D’Arc”, nu pentru că este Marion Cotillard, ci pentru că este Jeanne d’Arc și îți oferă posibilitatea să te joci cu proiecțiile. Și „Moses și Aron” îți permite să vezi ceva special, datorită tematicii. De altfel, pentru această operă încercăm să dezvoltăm o soluție inovatoare de prezentare. Apoi ar fi „Frau ohne Schatten”, care este o operă mai provocatoare.

- Știu că de obicei asculți concertele din culise. Acum vreau să te rog să fii în continuare spectator, să ieși din culise și să te gândești că tu cauți ceva anume la Festivalul Enescu 2019. Ce ai căuta tu, ca spectator, la ediția din acest an a Festivalului?
- Aș căuta cele două interpretări ale Simfoniei a III-a de George Enescu. Simfonia a III-a va fi prezentată de două ori în Festival: de Maggio Fiorentino și de orchestra lui Vladimir Jurovski, deci vor fi interpretări speciale; aș mai căuta Recviemul de Verdi, Simfonia a IX-a de Beethoven, Sonata a III-a de Enescu cu aranjament pentru orchestră, care se cântă pentru prima dată în festival - tot o lucrare mai specială.

- De cine este făcut aranjamentul pentru orchestră?
- Este făcut de dirijorul Valentin Doni, la solicitarea violonistei Patricia Kopatchinskaja. Lucrarea aceasta va fi interpretată și în ediția 2021, de Patricia și de London Philharmony.

Patricia Kopatchinskaja, cea îndrăgostită de Enescu și de muzica contemporană (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- Cum de i-a solicitat ea să facă acest aranjament?
- Patricia are două mari pasiuni: muzica contemporană și George Enescu. Ea și regretata Mihaela Ursuleasa au prezentat pentru prima dată în România Sonata a III-a de Enescu în varianta pentru pian, vioară și țambal*. A fost ceva deosebit. Când i-am zis acum de sonată, a răspuns că vrea neapărat să o facă în 2021 și am stabilit deja și data. Ea a făcut toate sonatele enesciene. Din punctul acesta de vedere, chiar dacă este din Republica Moldova, prin ceea ce a realizat pentru Enescu, s-a dovedit o adevărată româncă. Și este și o mare iubitoare de muzică contemporană. Este un personaj special.

(* Nota mea: Intrepretarea a fost la Festivalul Enescu din 2011, iar într-un interviu, Kopatchinskaja spunea:  "În muzică mă simt acasă, mai ales în 'Sonata pentru vioară şi pian Nr. 3' de George Enescu. Prin muzica lui Enescu vorbesc despre propria-mi copilărie, despre limba mea, famlia mea, despre ţara de unde vin, pământul nostru, despre folclorul, despre sufletul nostru. Tot ce ne caracterizează e în această muzică".) 

- Ea a cerut ca această sonată să aibă aranjamentul pentru orchestră? Cine l-a ales pe Valentin Doni să îl facă?
- L-a ales Patricia, pentru că este și el moldovean, se cunosc, au lucrat împreună.

Sonata a III-a de Enescu, interpretată două prietene foarte talentate: 
Patricia Kopatchinskaja (vioară) și Mihaela Ursuleasa (pian)

- Ai ascultat acest aranjament? Cum e?
- Da, l-am ascultat. Imaginează-ți Sonata a III-a, care este foarte des interpretată,  și atunci este mai ușor de găsit un solist pentru ea decât pentru „Capriciul” de Enescu. Orchestrația urmărește foarte bine ideea, spiritul și atmosfera sonatei. Cel care știe sonata, vede că este o trecere normală, de „amplificare” a pianului. Se aude așa cum ar trebui să se audă. 

Poate Enescu a gândit-o ca pe o lucrare pentru orchestră, dar a făcut această reducție la o sonată pentru pian și vioară. Aranjamentul a fost făcut exact așa cum trebuie. Am avut o discuție cu compozitorul Dan Dediu. El mi-a deschis ochii și m-a întrebat dacă nu vreau să prezint această lucrare în Festival. 

- Se practică să se facă astfel de aranjamente pentru orchestră?
- Da, se practică. Mi-a mai făcut cineva un aranjament, dar doar pentru orchestră și nu l-am luat în Festival. Toată lumea așteaptă acum un aranjament pentru suita Opus 10 pentru pian, de Enescu. Este nevoie de o minte specială care să o facă și în varianta aceasta. Efectiv, îți trebuie cineva care să aibă capacitatea de a compune așa ceva. 

Maestrul Cornel Țăranu a făcut, Maestrul Pascal Bentoiu a făcut, din ce au găsit ei prin manuscrise. Au adunat din „cioburi de iubire” Simfonia a IV-a și a V-a, Capriciul. Bineînțeles că le poți discuta, dar important este că sunt...


Suita nr. 2, Opus 10, de George Enescu, interpretată de pianistul Charles-Richard Hamelin, care va veni în ediția 2019 a Festivalului



- Nu poți să ceri cuiva să facă exact ce ar fi făcut Enescu, dar e un mod de a explora muzica enesciană.
- Până la urmă contează și cum este interpretată. Dacă interpretarea este bună...

- Da, așa e, dar ție ți-e greu să te pui în pielea spectatorului...
- Da, pentru că e nenatural pentru mine! 
Dar uite, îi apreciez foarte mult pe cei care și-au luat abonamente. Pentru mine, acești oameni vor să vadă tot ce se poate vedea timp de 23 de zile. Sunt unii care și-au luat abonamentele și la 5 și la 7 și la 10. Ei „mănâncă muzică pe pâine” și atunci nu poți să le spui: „Du-te numai acolo și acolo!”.

În așteptarea concertelor, pe scările de la Sala Palatului se simte o vibrație (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- Dar unii spectatori au nevoie să și aleagă și să se poată descurca prin programul atât de vast al Festivalului!
- La ora aceasta, prin programul pe care îl avem, îndeplinim toate cerințele posibile: de la muzică veche la muzică modernă, de la operă la muzică vocală, unde aducem cele mai bune voci. Nu am pus balet și nu am pus operă în varianta scenică. Poate la edițiile următoare. Eu zic că, așa cum e, e destul. 

- Când ți-am cerut interviul, mi-ai spus că nu poți vorbi din poziția de spectator, pentru că te-ai simți ca acel tată cu cinci copii care e întrebat pe care îl iubește mai mult, iar răspunsul tău ar fi că pe toți îi iubești la fel...
- În momentul în care lucrezi la un program, nu poți să spui că un eveniment e mai bun și altul e mai puțin bun, pentru că așa recunoști că nu ai dus la maxim exigențele profesionale. De-asta nici nu poți alege. Eu zic că în trei săptămâni poți să apuci ce e mai bun. Sunt oameni care în trei săptămâni se alimentează cu ce e mai bun și apoi se hrănesc emoțional timp de doi ani de zile din ce au ascultat, până la ediția următoare a Festivalului. 

În momentul de glorie al Oedipe în varianta lui Vladimir Jurowski, prima reprezentare cu proiecții video din istoria Festivalului, dirijorul îl onorează pe George Enescu, ridicându-i partitura (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- La nivel de emoție a ta, ca om care iubește muzica și om care iubește Enescu, ce ai pus special în Ediția din acest an? Ce ai vrut să fie neapărat în program?
- Simfonia a III-a de Enescu. Așa cum am spus, va fi prezentată de două ori, dintre care o dată cu Vladimir Jurowski și Orchestra Radiofonică Berlin. Eu zic că acestea vor fi cele mai importante momente ale Festivalului, alături de celelalte lucrări de Enescu, pentru că vom vedea ce a înțeles fiecare din lucrarea enesciană.

- De ce consideri că este atât de importantă Simfonia a III-a?
- Practic, noi am descoperit Simfonia a III-a în ultimele trei-patru ediții. Atunci au venit Petrenko, Jurowski, Pappano, cu stilul lor, cu înțelegerea lor față de această lucrare și au destrămat foarte multe idei preconcepute despre ea. 

Au câștigat mulți adepți, pentru că ei au prezentat un alt Enescu, un Enescu mult mai intens, mai digerabil, nu atât de monoton cum se făcea până acum, un Enescu cu convulsii, cu suișuri și coborâșuri pe care nu toată lumea le înțelesese. 

Dirijorul Antonio Pappano, arătând și el partitura publicului de la Sala Palatului, după ce a dirijat Simfonia a III-a, în 2017. (Sursa Foto: Festivalul Enescu)

Faptul că aceste lucrări au început să se cânte și afară este foarte important. De exemplu, Maggio Fiorentino îl cântă la Florența pentru prima dată înainte de a veni la București, la Berlin se cântă Simfonia a III-a cu Jurowski, pentru prima dată. El a dus-o și la Londra. În 2021, o să o facă Paavo Järvi cu Tonhalle. Deci eu zic că acesta este marele câștig.

- Ce emoții transmite Simfonia a III-a, din punctul tău de vedere?
- Întotdeauna am comparat modul în care acești trei dirijori au prezentat Simfonia a III-a cu fotografia lui Enescu pe care Andrei Șerban a găsit-o în 1995 și a pus-o pe afișul pentru Oedipe-ul montat de el în 1995. Până atunci și acum încă - pentru că poza aceea nu prea este folosită -, Enescu era prezentat ca omul liniștit, bătrânelul care abia mergea, nu supăra pe nimeni, iubea în taină, pe care toată lumea îl considera puțin ieșit din viața socială. Ei bine, în acea fotografie și în Simfonia a III-a, Enescu apare cu pumnul strâns, cu ochii ieșiți din orbite, supărat pe destin. Și eu cred că Simfonia a III-a asta este! A și lucrat foarte mult la ea. 
Afișul operei Oedipe, în regia lui Andrei Șerban (Sursa Foto: hotnews.ro )

Până la cei trei dirijori, toată lumea a interpretat această lucrare foarte liniștit. Au considerat că așa trebuie să fie: o lucrare care nu supără pe nimeni, împăcată cu destinul. Ori Enescu este de fapt ce au găsit acești trei mari dirijori, de la instrumentație, până la corul de copii descoperit în premieră de Jurowski (nimeni nu se mai gândise la așa ceva până atunci)  și până la convulsiile pe care le transmite simfonia. Acesta este Enescu, acesta este sfârșitul vieții lui Enescu!

Coperta programului de sală al Oedipe, în regia lui Andrei Șerban (Sursa Foto: Okazii.ro )

- Cântând și ascultând în continuu Enescu, îl redescoperim continuu...
- Da, așa e! Mi-aduc aminte acum o conversație pe care am avut-o cu cineva, mai la începutul Festivalului. El spunea să nu mai chemăm străinii, că ei nu știu să cânte Enescu, doar românii știu. Nu e adevărat! Noi avem un anumit stil de a-l cânta pe Enescu, în timp ce artiștii străini au alt stil. De exemplu, Foster a fost primul care a făcut care a făcut Simfonia a III-a, înaintea lui Petrenko, și a descoperit și el un alt Enescu. 

Aceasta este foarte bine: să se descopere Enescu! În momentul în care ai „n” variante de Beethoven, de Mahler, de Shostakovici, e normal să ai „n” variante de Enescu, pe care să le judeci, să le analizezi. Unii vor să analizeze doar români care îl cântă pe Enescu. Sunt vreo câțiva care interpretează Enescu și atunci ar însemna să îi analizăm doar pe ei. Acum, în momentul în care cântă atât de mulți, putem să îi comparăm și să vedem...

- Să punem interpretările într-o perspectivă...
- Exact! Putem vedea ce a făcut unul sau altul mai bine. Aici amintesc cum a descoperit Pappano Simfonia a III-a. Eu l-am rugat să o dirijeze, iar el mi-a răspuns: „Cum să o dirijez, dacă nu am ascultat-o niciodată?”. Pappano a mers la Londra și a ascultat Simfonia a III-a interpretată de Vladimir Jurowski. Atunci a descoperit-o și a apoi el a venit la mine, spunându-mi că vrea să facă Simfonia a III-a, cu Accademia di Santa Cecilia. 
Magie, în diverse forme (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- Mă gândesc acum, în timp ce te ascult, că atunci când artiștii mari și foarte talentați se aud unul pe altul interpretând Enescu, ei înșiși vibrează și intră într-o nouă dimensiune.
- Sigur! Și în general orice mare artist caută ceea ce celălalt nu a găsit încă...

- Deci ei văd mereu ceva ce mai e acolo!
- Da și nu o să vezi un artist mare care să-ți facă o lucrare după o înregistrare. Ei tocmai asta vor, acesta este rostul: fiecare să găsească altceva. N-o să-l auzi pe Pappano dirijând ca Jurowski, sau pe Jurovski dirijând ca Foster, deși ei se consultă unul cu altul. La Oedipe-ul făcut de Jurowski, în 2017, acesta s-a consultat cu Foster în anumite lucruri, de tehnică, dar Jurowski l-a făcut în felul lui, concepția a fost a sa.

- Așadar muzica lui Enescu are această bogăție, aceste resurse infinite care îi stimulează pe marii artiști...
- Este o bogăție pe care noi am ascuns-o până acum. De aceea spun că este stupid să zici că noi suntem cei mai buni la Enescu. Nemții sunt cei mai buni în Beethoven, pentru că el e neamț? Poți să spui că au un anumit stil, că stilul german se potrivește cu un anumit compozitor, dar nu poți să spui că fiecare țară trebuie să-și cânte proprii compozitori.

Culisele Festivalului Enescu au farmecul lor (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- E un dialog între artiști, oameni, în jurul unei muzici foarte bune...
- Desigur. După părerea mea, englezii sunt cei mai buni interpreți de Enescu, din varii motive. Cei care au făcut Enescu în Festival, întotdeauna l-au făcut perfect. Vom vedea cum vor fi și italienii. 

- Este normal să fie diferențe, pentru că sunt și niște filtre culturale pe care fiecare dintre noi le are și le pune în interpretarea unei opere, de orice fel. Aș spune că și acești mari artiști, oricât de cosmopoliți ar fi, păstrează și exprimă prin felul în care interpretează și ceva din identitatea lor culturală. Filtrul cultural te influențează.
- Am vorbit cu Maxim Vengerov, care vrea să facă în 2021 un CD și vrea să vină aici cu trei sonate de Enescu. Primele două nu ridică probleme, le cunoaște, le-a mai făcut. Dar cu a treia este mai dificil. A descifrat-o, dar avea nevoie de cineva care să i-o explice. Și i-am propus-o pe Silvia Marcovici; au luat legătura și acum lucrează. Silvia face parte din filonul Ștefan Gheorghiu – George Enescu și sunt sigur că or să găsească o soluție. 
Desigur că Vengherov nu va cânta ca Silvia Marcovici sau ca Ștefan Gheorghiu, dar este important că el vrea ca cineva să-i explice primele noțiuni despre o lucrare de Enescu, deși știe unele lucrări de Enescu. Și-a dat seama că nu știe tot și vrea să învețe.


Maxim Vengherov cântă mereu cu sala plină (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- Ca un teritoriu nou pe care îl explorează
- Da, și mai ales la cei mari...

- Ce interesant! Să fii mare și să vrei să mai explorezi...
- Cum a făcut Jurowski, cu Foster... Jurowski este mare, dar l-a întrebat pe Foster despre Oedipe. Și nu poți să spui că Jurowski este mai mic decât Foster. Sunt sigur că și Pappano, când a lucrat Simfonia a III-a, a discutat și el cu Jurowski. 

- Imaginea pe care o am în minte acum este foarte puternică: îi vezi pe acești super-artiști discutând între ei despre Enescu! E ceva ce mie îmi place foarte tare. Acest lucru îți schimbă perspectiva, pentru că noi, într-adevăr, avem abordarea aceasta...
Naționalistă...

Enescu, un spirit liber și o sursă de inspirație care transcende timpurile și granițele  (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- Da, naționalistă: îl transformi pe marele artist într-o icoană, îl pui pe raft și din când în când mai ștergi praful pe-acolo, ca să-i onorezi moartea, dar nu-i mai dai viață după moarte.
- Exact! Și Simfonia concertantă pentru violoncel - care va fi interpretată anul acesta de Orchestra Filarmonică din Oslo, sub bagheta lui Vassily Petrenko și cu violoncelistul Johannes Moser -  a fost o lucrare care a fost ținută la cutie. Nu s-a cântat foarte mult. A cântat-o Han-Nah Chang cu Daniele Gatti, apoi a venit Gautier Capucon cu Bitchkov.  
Mi-aduc aminte că după încheierea concertului cu Gautier, a venit să-l felicite violoncelistul Truls Mork, care avusese concertul de Dvorak la Ateneu. L-a felicitat și i-a spus: „Extraordinar!”. Iar eu le-am zis într-o doară: „Data viitoare când veniți, faceți schimb! Tu (adică, Mork) cânți Enescu!”. Și a cântat Enescu în Festivalul din 2017; a și înregistrat Enescu cu Filarmonica din Paris. 

Numai așa poți să dai drumul muzicii enesciene în lume! 
Dacă o ții acoperită, spunând „E a mea!” și doar te lauzi cu ea și că Enescu e român, nu pui muzica enesciană în valoare și nu-l pui nici pe Enescu în valoare. 
Locul lui Enescu este pe marile scene ale lumii, iar Bucureștiul are șansa să fie una din marile scene ale lumii, datorită Festivalului Enescu!

Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră de George Enescu, interpretată de Orchestra Națională de Cameră a Moldovei, în 2013



Saturday, 2 March 2019

De vorba cu Mihai Constantinescu: cum alegem concertele la Festivalul Enescu 2019

Concertul de deschidere din 2015 - Orchestra Română de Tineret (Sursa Foto: Festivalul Enescu)

Lumea trăiește intens fiecare ediție a Festivalului Enescu, se bucură de artiști, de muzică, de starea de spirit unică, specifică celor trei săptămâni de muzică bună. În spatele Festivalului, este o echipă care lucrează cu pasiune. Iar în spatele echipei și, concomitent, în mijlocul ei, este Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Enescu. 

Nu-i place să iasă în față, e scump la vorbă în public și, decât să dea un interviu, preferă să discute cu impresarii, cu artiștii, cu oficialii sau cu furnizorii de servicii logistice, pentru a construi zi de zi Festivalul Enescu. Viziunea lui, însă, răbdarea și loialitatea față de proiect și față de muzica și moștenirea compozitorului George Enescu au făcut posibilă dezvoltarea uluitoare și coerentă a acestui eveniment, pe care îl crește în continuu din 1990.

L-am văzut cum lucrează, pentru că, timp de cinci ani, până la sfârșitul lui 2017, am fost în echipă, ocupându-mă, împreună cu colegii de la OMA Vision, de comunicarea festivalului. Așa că am ținut să-i iau un interviu despre Festivalul Enescu 2019, pe care eu nu-l mai știu în detaliu și pentru care biletele se vor pune în vânzare pe 6 martie 2019. Dar am însoțit interviul de o provocare: să discutăm dintr-o altă perspectivă decât cea pe care o știm amândoi și, în general, o știe lumea – de organizator. Am vrut să se pună în pielea spectatorului. Mihai a acceptat interviul, dar, așa cum veți vedea din răspunsuri, și-a negociat continuu provocarea! 

Azi public prima parte a discuției, cu răspunsurile pe care le dă în timp ce încerca o soluție de compromis: să rămână totuși organizator, dar să-și ghideze spectatorii prin programul stufos al ediției 2019, în funcție de interesele lor. Recunosc că m-am lăsat și eu dusă de curiozitate și am pus și întrebări în afara cadrului provocării. Dar mâine veți putea citi o conversație profundă și sinceră despre artiști, emoție, Enescu, conversație care este punctul de întâlnire la care am ajuns pentru că în fiecare organizator este și un spectator.  Doar că se arată cu măsură...
 
Mihai Constantinescu, omul din spatele Festivalului Enescu

- Pe 6 martie începe vânzarea biletelor individuale pentru Festivalul Enescu 2019. Dacă ar fi, ca spectator, să-i ghidezi pe spectatori cum să-și aleagă concertele care îi interesează, ce le-ai spune?
- Aș spune că sunt mai multe criterii, pentru mai multe genuri de public. Pentru iubitorii muzicii de operă, avem 14 concerte de operă. Va fi operă în concert, pe care o prezentăm „semi-staged”, deși nu-mi place cuvântul acesta, în sensul că pe lângă proiecțiile pe care le știm și din ediția trecută, artiștii vor avea și un joc de scenă. Am vrut să reducem un pic monotonia imagine-sunet, prin jocul de scenă. În plus, pentru prima dată, vom avea proiecții la Ateneul Român, unde vom avea mai multe concerte, dintre care două sunt foarte importante. 

-  Care sunt cele mai importante?
-  De exemplu„Jeanne D’Arc au bucher” de Honegger și „Castelul lui Barbă-Albastră” de Bartok sunt două titluri foarte generoase din punctul de vedere al proiecției. Cred că va fi interesant! După aceea sunt iubitorii muzicii vocale, care au mult de ascultat, pentru că am reușit să aducem cântăreți de mare valoare, precum: Joyce DiDonato, Rolando Villazon, soprana Kristine Opolais, Diana Damrau... Producția Don Giovanni care este cu mari soliști vocali. Sunt 12 concerte, la care iubitorii muzicii vocale pot asculta cântăreți de pe marile scene ale lumii. 
Reprezentarea proiecțiilor video în Catalogul Festivalului Enescu 2017 (Foto: Festivalul Enescu)
  Pentru iubitorii de muzică veche, seria „By Midnight” prezintă operele baroce în concert: Gluck, Vivaldi, Händel. Sunt titluri pe care nu le poți auzi în cadrul stagiunilor normale de la București sau din țară. Deci ceea ce le oferim, prezentăm, prin formații deja cunoscute precum Orchestra of Age of Enlightenment,  sau Europa Galante, sau Les Talens Lyriques. Toată seria de muzică de noapte este foarte interesantă. 
Mai sunt concertele pe care noi contăm foarte mult, în care se prezintă pleiada de compozitori contemporani cu Enescu și se prezintă unele lucrări pentru prima dată: concertul pentru vioară de Schoenberg, sau Lutoslawski, Szymanowsi, Korngold, PoulencBartokProkofiev și așa mai departe. 

- În ce serie sunt?
- Sunt în toate seriile. Cine este interesat trebuie să le caute în toate seriile, pentru că sunt prezentate peste tot. De exemplu, Schoenberg este prezentat de Patricia Kopatchinskaja și Filarmonica din Berlin, Korngold este prezentat de Orchestra Simfonică  Academică de Stat „Evgheny Svetlanov” din Rusia; Poulenc este prezentat de Orchestre Philharmonique Royal de Liege, Anna Caterina Antonacci cu „La Voix Humaine” care se prezintă prima dată în Festival.

Soprana Caterina Antonacci, în  "La voix humaine" (Sursa Foto: Facebook)
- Pe parte de muzică contemporană, continuă abordarea lansată în 2017?
- Da și mergem mai departe. Concertele de muzică contemporană au un public special. Pentru ele vom avea o pregătire diferită, în cadrul unui program mai intens de educație muzicală. Ca și la ediția trecută, trebuie să ne facem datoria de onoare de a prezenta muzica contemporanilor noștri, de a prezenta muzica celor care sunt în viață.

- Ce altceva mai găsesc spectatorii în Festival?
- Avem ceea ce eu numesc „concertele-șlagăr”, pentru cei care vor să asculte Mozart, Beethoven, Liszt, Verdi, Ceaikovski, Brahms, Grieg, etc. În toate concertele de la Sala Palatului și de la Ateneu, pe lângă lucrările mai grele, sunt și lucrări foarte cunoscute și așteptate: Simfonia a IX-a de Beethoven, cu Filarmonica din Berlin, Recviemul de Verdi cu Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino; concertul de Liszt cu Evgenyi Kissin, „Săptămâna Mozart” cu Rolando Villazón. Aici avem un program special. În afară de concerte și de recital, avem și un spectacol de pantomimă cu Nora Rae;  o conferință Scrisorile lui Wolfgang Amadeus cu tatăl său, Leopold Mozart”, o expoziție cu viorile lui. 
Mai este o serie interesantă, o serie pentru specialiști. Sunt câteva lucrări pe care le prezentăm pentru prima dată în România și, probabil, pentru ultima dată: Schoenberg cu Kopatchinskaja, Peter Grimes,  opera „Moses și Aron”,un recital interesant Midori (vioară) - Jean-Yves Thibaudet (pian)Gidon Kremer, care include în program și Concertul pentru două piane de Lipatti; René Jacobs, care prezintă două lucrări de Beethoven, Missa Solemnis și „Leonora”, o operă pe care o prezentăm pentru prima dată și în România. 

Cum a stat publicul la primul concert susținut de Berliner Philharmoniker în cadrul Festivalului Enescu (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
-   Ce prezențe vor fi în premieră în 2019?
-  Sunt mulți artiști care vin pentru prima dată în România și aș începe cu Kiril Petrenko, dirijorul celor două concerte ale Filarmonicii din Berlin, Diana Damrau,  Gianandrea Noseda, dirijorul London Symphony, Alberto Luizi, dirijorul Orchestrei Maggio Musicale Fiorentino, urmașul lui Zubin Mehta la conducerea orchestrei; Mitsuko Uchida, care vine pentru prima dată cu pianul ei în Festival; Julia Fisher, cu un concert și un recital; Denis Kozhukhin; Serghei Krilov și acel fenomen, Nobuyuki Tsujii, pianistul orb, care va avea un concert cu Orchestra Română de Tineret.

-  Ce ofertă este pentru publicul care este dornic să îi asculte și reasculte pe artiștii celebrii?
-  Oferta este bogată în artiști faimoși: vin Maris Jansons, Vasil Petrenko, Evgenyi Kissin, Yuja Wang, Filarmonica din Berlin, Concertgebouw Amsterdam, Marillon Cotillard, Vadim Repin. Sunt artiști care circulă foarte mult  și pentru ei există un public anume, care nu acceptă să-i rateze.  

Mitsuko Uchida și pianul ei uluitor (Sursa foto: The Independent)

-  Spuneai de Mitsuko Uchida că vine cu tot cu pian. Ce înseamnă acest lucru?
-  Da, vine cu pianul ei. Este un proces foarte complicat. Ea are 10 piane, oferite de Steinway. Înainte să plece în turneu, se duce în camera unde le ține și îl alege pe cel cu care urmează să meargă. Este însoțită de propriul său acordeur, are o mașină specială care duce pianul. Nu este singura. Și Christian Zimmerman, tot așa, cu pianul lui merge. Nu cântă pe alt pian, decât al lui. Am mai avut situații oarecum similare, în sensul că interpreții și-au ales pianul pe care au cântat din ce le ofeream noi: Radu Lupu, surorile Labeque, care au venit cu acordeurul lor. 

-  Ai vorbit de niște lucrări care sunt pentru prima dată în festival și, poate, pentru ultima dată. Despre ce este vorba?
- În primul rând, sunt lucrări foarte grele - de exemplu opera "Peter Grimes" -  pentru care noi am luat interpreți care au mai cântat aceste lucrări în străinătate. Nu se vor mai prezenta la noi din varii motive - trebuie plătite drepturile; este nevoie de soliști speciali.  De exemplu, la „Moses și Aron”, este necesar ca soliștii să vorbească limba germană, să aibă o anumită emisie în cântat, trebuie un dirijor special. Și la "Peter Grimes" la fel, cântăreții care vin sunt de la Opera Nord din Anglia. 
În mijloc, compozitorul Benjamin Britten, la repetiții pentru opera sa, "Peter Grimes", interpretat de tenorul Peter Pears (dreapta). În stânga, producătorul John Cushler. (Sursa Foto: BBC)
  Am încercat să facem lucrurile și mai bine decât la Oedipe, pentru că aici majoritatea interpreților au cântat opera pentru prima dată și asta i-a făcut să fie mai crispați. Am căutat soliști care au cântat aceste roluri, care se simt mai liberi pe scenă, care nu urmăresc partitura așa cum a fost la Oedipe. Vladimir Jurovski, de exemplu, care prezintă în Festival „Die Frau ohne Schatten” („Femeia fără umbră”) de Richard Strauss cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, are aceeași reprezentație și în Germania și o face cu cântăreți care au mai cântat lucrarea. „Jeanne d’Arc”, de Honeger  a fost și înregistrată cu Marion Cotillard și cu artiștii francezi.
 
În 2017, prezentarea operei enesciene Oedipe cu proiecție video și sub bagheta lui Vladimir Jurowski a fost o provocare și un succes (Sursa Foto: Festivalul Enescu)
- În 2017 au fost numeroase inovații, precum proiecțiile care au însoțit opera concertantă. Ce lecții ați învățat și ce dezvoltați mai departe, în 2019, pentru a crește Festivalul și pentru spectatori?
-  Pe de o parte este decizia de a invita cântăreți care au mai cântat operele dificile. Apoi, operele sunt prezentate altfel. Toate producțiile pe care le-am avut în 2017 au fost statice, acum vrem să avem și mișcare scenică. Vrem să încercăm, în funcție de buget, să facem și regie de lumină. Vom avea proiecții și la Ateneu, pe lângă spectacolele de la Sala Palatului, unde probabil va fi mai provocator din punct de vedere tehnic să proiectăm imagine. Am dezvoltat și seria de muzică contemporană care sperăm să fie mai bună, pentru că vin nume mari. 
   Am primit multe întrebări „Cu ce vine nou Festivalul?”. Eu nu cred că Festivalul trebuie să vină neapărat cu ceva nou, sau cu idei ciudate. Festivalul Enescu trebuie să vină cu lucruri din ce în ce mai de calitate și mai perfecționiste. 

Festivalul va îmbrăca scena Ateneului în proiecții, în 2019 (Sursa Foto: Festivalul Enescu)

-   Cine se va ocupa de proiecții?
-   Vom lucra cu trei sau patru regizori, printre care Carmen        Vidu, cu care am colaborat și în 2017 și care va face două spectacole,  regizoarea Nona Ciobanu de la Teatrul Mic, care va lucra „Moses și Aron”, și regizorul Zoran Stangacilovic. 

-  Vorbeai de seria de muzică contemporană, ce nume mari vin: artiști, compozitori?
- Și compozitori și interpreți. Interpreții faimoși sunt solicitați de compozitorii faimoși. Majoritatea sunt străini. Ei preferă anumiți dirijori și soliști pentru lucrările lor. Sunt compozitori care sunt interpretați de marile orchestre ale lumii. O să avem muzică electronică, muzică contemporană, muzica de film.

-   Cam câți vor fi?
-   Peste 40, deci mai mult față de 2017. Sunt 14 concerte, fiecare cu 3-4 lucrări. 

- Și cum se va face pregătirea publicului pentru concerte?
-   Avem o propunere de la frații  Dragoș și Răzvan Bâscă, care au compania Twin Arts, să facă niște sesiuni pregătitoare ale concertelor de muzică contemporană, vor fi discuții de prezentare a compozitorilor, emisiuni. 


(Partea a doua a conversației noastre poate fi citită aici. Iar dacă v-a plăcut, vă rog să distribuiți interviul și prietenilor iubitori de Enescu.)